Echipele de la Asia Express au trăit ieri ultima zi în confortul propriei case. Spre seară, concurenţii şi-au luat la revedere de la familii, iubite, soţii şi copii şi s-au îmbarcat în zborul care îi va duce în aventura vieţii lor. Însă, până la decolare, vedetele au stat de vorbă cu CANCAN.RO. Ce am aflat vă spunem în rândurile de mai jos!
Alina Puşcău şi Cristina Postu au acceptat provocarea lansată de Antena 1 cu mare bucurie. Fetele ne-au dezvăluit că nu se tem de ce ar putea să urmeze şi sunt sigure că vor putea ajunge cât mai departe în competiţie.